


Impact vrea 40% din actiunile clubului U. Cluj
29 mai 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 80 Sursa: Mediafax

Compania Impact a înaintat o ofertă către acționarul majoritar al clubului Universtatea Cluj, Consiliul Local, de cumpărare a 40 la sută din totalul de 55 la sută din acțiuni scos la vânzare de către municipalitate, pentru care plătește șase milioane de lei.
În prezent societatea Impact deține 12 la sută din acțiuni, iar dacă oferta va fi acceptată, compania Impact va deveni acționarul majoritar al clubului cu un total de 52 la sută din acțiuni.
Reprezentanții Impact vor trece la negocieri directe cu Comisia de Buget-Finanțe a Primăriei, tranzacția urmând a fi finalizată în cadrul ședinței Consiliului Local de vineri.
Reprezentantul companiei Impact, Mihai Drăguțoiu, a declarat că are un plan de redresare a clubului. "E prea devreme să spunem că Impact e stăpânul echipei. Avem un plan prin care vrem sa redresăm acest club și vom începe cu crearea unui centru de copii și juniori puternic", a spus Drăguțoiu.
|